Sigur, isteriile şi leşinările de şla concertele lui mi s-au părut puţin aberante, dar pentru noi ,care tocmai scăpasem din temniţele comunismului, concertul lui M. cu siguranţă a fost - vorba lui Al Pacino - ca prima înghiţitură de vin după ce tocmai ai traversat deşertul. A fost o gură de aer curat, mult mai mult probabil decât pentru ţările libere, deschise.
Am aflat într-un mod ciudat de moartea lui M.J., dintr-un ziar suedez pe care am văzut titlu mare "Michael Jackson Död". M-am gândit că cine şti ce-o fi însemnând "Död", am aflat ulterior. Sincer să fiu, nu m-am aşteptat să răsară fanii cu mesaje, ca ciupercile după ploaie. Dar m-am bucurat că încă mai există fani Michale Jackson, care s-ar fi bucurat să îl vadă în concertele ce ar fi trebuit să urmeze.
L-am perceput pe M.J. în ultimii ani ca un cântăreţ care se zbate să ajungă din nou pe locuri fruntaşe în topuri, să îl iubească lumea mai mult decât ca pe orie alt cântăreţ. Disperat să fie ce era cândva. Din păcate, disperarea nu l-a ajutat prea mult. Naturaleţea şi adaptarea la nouile vremuri l-ar fi ajutat mult mai mult, iar pentru asta avem un exemplu viu - Madonna, care a reuşit să se reintegreze într-o lume a muzicii nouă, o lume diferită de lumea adolescenţei ei, dar totuşi, o lume care o apreciază. Sigur, ca artistă e alta, muzoca ei e alta. Dar acel "personal touch" e acelaşi. Iar Michael n-a înţeles asta, după părerea mea. El a vrut lumea să vină să asculte "Thriller" şi "Black or White" şi să nu vrea ceva nou. Deşi, pe de altă parte a văzut că adaptarea i-a adus succese noi ("Blood on the Dancefloor", "HIStory (Tony Moran Mix)"). Au fost vremuri frumoase. De concertul din 1996 nu ţin minte mare lucru, din câte am văzut a fost primit frumos şi atunci.
O altă mare greşală, după părerea mea, pe care a făcut-o M.J. a fost nu şi-a ştiut administra prorpiile averi. Cred că i s-a urcat la cap propria faima mai mult decât trebuie, a murit îngropat în datorii, din care nu mai ştia cum să iasă. Prin ştiri am citit că seria de concerte ce avea să urmeze l-ar fi ajutat parţial.
Dar cea mai mare greşală pe care făcut-o, după părerea mea, a fost seria de operaţii de depigmentare care i-au făcut mai mult rău decât lui Elvis Presley drogurile. Cred că de aici, o serie de alte probleme de sănătate care i-au îngreunat viaţa, cariera, şi se pare că i-au adus moartea.
Multe generaţii au avut muzica lui M.J. ca sursă de inspiraţie, ca material de cover, şi multe vor mai avea încă. A avut partea lui de vină în propriul destin, dar pe de altă parte se vede cât de materială e lumea în care trăim. Cât timp a fost apreciat şi a produs bani, l-au vânat case de discuri, o groază s-au îmbogîţit pe spatele lui. De la corporaţii la firme mici, oameni care au lucrat cu sau pentru el, direct sau indirect. Iar mai târziu, după ce faima s-a mai diminuat, luea l-a cam uitat. Îmi aduc aminte de cursul de Intelgienţă Artificială din facultate, unde defineau inteligenţa umană ca fiind capacitatea individului de-a se adapta la un mediu în continuă schimbare. Nu ştiu dacă e sau nu adevărat, dar M.J. cu siguranţă n-a avut această capacitate. S-a supraestimat şi n-a ştiut să se oprească. A avut nişte aşi frumoşi în mânecă, şi n-a ştiut să şi-i joace.
Cât despre titlul articolului, acelaşi final tragic l-a avut şi Elvis Presley, doar că Elvis ar mai fi avut o şansă dacă renunţa la droguri. Dar ca idee, amândoi au sfârşit cam la fel. Singuri, trişti şi neîmpliniţi. Nu degeaba se spune că omul ce şi-o face cu mâna lui :)... Frank Sinatra, de exemplu, a fost apreciat până în ultimii ani, îmi aduc aminte de My Way cântată la aniversarea de 80 de ani, ca să aflu puţin după că a murit. Nu degeaba se spune, că fiecare vârstă are frumuseţea ei. ori, dacă te mutilezi în aşa hal, cum o să te perceapă copiii tăi ? Toate au vremea lor, şi Michael n-a putut trece peste faptul că s-a încehiat, probabil, perioada când avea energia de a susţine un concert de câteva ore. Sau poate că nu s-ar fi încheiat dacă erau altele condiţiile, dacă omul M.J. era mai deschis la schimbare şi mai matur. Cineva zicea, nu mai reţin cine, "calitatea vieţii nu e definită de durata ei ci calitatea a ceea ce faci în viaţă".
Ei ce să facem, asta e. Om trăi şi-om vedea. Totuşi, pe mine mă întristează când oamenii sunt atât de orgolioşi încât nu se pot adapta chiar deloc la o schimbare, când îşi fac rău cu mâna lor şi dacă vrei să îi ajuţi te mai şi reped, să nu te bagi în viaţa lor. Nu e vorba doar de artiştii pe care i-am menţionat aici, ci în general de oameni care nu au o viaţă echilibrată, îşi fac rău într-un mod sau altul şi apoi se plâng că le merge rău. Şi dacă vrei să îi ajuţi, poate te alegi şi cu o mamă de bătaie.
În continuare vă propun câteva piese, preferatele mele ale lui M.J, care nu au nici o legătură cu numărul de vânzări, discuri de platină, aur, alamă sau plastic, sau alte măgării, ci pur şi simplu piese care mie mi-au plăcut. Enjoy!
#10 (din păcate n-am găsit originalul :()
#9
#8 (de fapt varianta originala de pe album, cea clasică, îmi place mai mult)
#7
#6
#5
#4
#3
#2
#1 (yeah, this is my absolute favorite :D)
