joi, 10 octombrie 2013

Goo Goo Dolls - "Iris" [Official Music Video]

marți, 22 mai 2012

Cand vom manca ultima bancnota si vom sorbi din ultima cupa de ignoranta ?

Atunci când toţi copacii vor fi fost tăiaţi,
atunci când toate
animalele vor fi fost vânate,
atunci când toate
apele vor fi poluate,
atunci când
aerul va fi de nerespirat,
doar
atunci vom realiza ca nu putem sa mancam bani.
...si probabil nici atunci.

Am vazut un documentar ieri, despre entitatea "corporatie", semnat Michael Moore. Thumbs up for the guy, stie sa pun problema intr-un mod simplu, sa nu iti dea prea multa informatie si aia pe care ti-o da nu e haotica (precum in majoritatea documentarelor de genu' asta) ci organizata, cu un incaput, un fir epic, un sfarsit, niste concluzii, iar dupa ce i-ai vizionat filmul nu ramai si mai zapacit decat erai inainte, ci ramai cu ceva.

Documentarul se poate gasi si pe Youtube (ii spune Corporatia - O "persoana" psihopata in romana, n-am gasit titlul original) desi nu m-ar mira ca, la momentul in care cititi postul asta, sa fie deja cenzurat sau scos de tot. pe scurt, documentarul trateaza entitatea de corporatie si cum a ajuns ea de la a fi un slujitor al societatii, la a o inrobi pe aceasta din urma, pentru profit financiar.
Nu spun mai mult, va las sa vizionati documentarul. Sigur ca, in el se mentioneaza la un moment dat si de anumite revolte in masa in anumite tari, din cauza corporatiilor, si asta e ideea de care vreau sa ma leg aici.

Nu cunosc istorie prea multa, cu atat mai putin n-o cunosc in amanunt, astfel incat sa fac un bilan al revoltelor maselor de-a lungul istoriei, mase sau oameni care au obtinut ceva din faptul ca s-au revoltat, dar ce observ, acum, in prezent, e ca revoltele maselor nu mai au nici pe departe ecoul pe care il aveau candva, cu atat mai putin, nu obtin nimica. Priviti in jurul vostru, doar in Romania in ultimii ani, s-a iesit destul de masiv in strada, si politicienii nici macar nu s-au sinchisit sa mentioneze in discursurile lor publice, ceva legat de acele revolte. Daramite sa iasa pe usa sa discute cu multimile. Si cei care au iesit n-au fost dintre cei care aveau vreo putere sa schimbe ceva, si probabil au iesit din considerente electorale.

Oricum, revenind, sa incepem cu Mineriada din '90 de exemplu: Studentii au iesit in strada, au vrut sa il dea jos pe Iliescu, si in loc sa se trateze problema intr-un mod democratic, cu dialog, cu incercarea gasirii de solutii, Iliescu i-a chemat pe mineri sa calmeze masele. Stim cu totii in mare, ce-a fost atunci. Masele au fost calmate prin agresivitate fizica, si asta a fost. Este si un documentar pe tema, care personal nu l-am vazut inca, dar probabil, pentru cei curiosi, va raspudne la unele intrebari.
Mergand putin inapoi - inainte de-a merge inainte - la Revolutia din 1989 au iesit multi oameni in strada dar, mie unul imi vine foarte greu sa cred ca dupa zeci de ani de opresiune si reducere la tacere, oamenii pur si simplu au zis "gata, ne-a ajuns, iesim in strada". Si mai ales atatia deodata. Probabil au fost cateva focare, organizatori de proteste sustinuti ori de Moscova ori de altundeva din afara, astfel incat se stia ca e "safe" manevra. Se stia clar cine iese, unde iese, cati ies, cine organizeaza, ce se urmareste sa se obtina, etc. Si, evident, au fost si oameni care cand au vazut ca se iese au riscat, si unii si-au riscat chiar viata pentru libertate, pentru democratie, dar ei au fost doar victime, colaterale chiar. De ieseau sau nu ieseau si ei, era cam tot acolo. Se stia la un nivel mult mai inalt ca Ceausescu trebuie dat jos, si treaba a fost probabil organizata de mult mai sus. Deci, ideea de baza, nu masele s-au organizat, ele au fost organizate, si a fost o iluzie faptul ca revolta omenilor a fost cea care a obtinut democratia, caderea lui Ceausescu, etc. Cu ei sau fara ei, planul era facut. Si sigur, faptul ca s-a putut incadra toata treaba asta in contextul in care sa implici poporul, sa ii dai putina iluzie de control si, mai presus de asta, sa ii dai libertatea si democratia pe care poporul o ravnea de atatia ani, era un efect advers perfect pentru a ingenunchia poporul in fata ta. Motiv pentru care Iliescu, scos in fata ca salvator al natiunii, alaturi de frontul lui de salvare nationala, a si obtinut peste 85% la alegeri prezidentiale si FSN-ul peste 66% in parlament. Da-i la om ce-ti cere si iti mananca din palma.
Au mai fost multe revolte in Romania dupa '89, dar sa revenim la prezent. In ultimii ani ai guvernarii PDL-ului au fost multe revolte care nu s-au solutionat nicium, asa ca oamenii s-au dus la casele lor, multi au renuntat sa mai iasa a doua, a treia oara, masele s-au calmat, si astia si-au vazut in continuare de treaba.
Chiar si revoltele nascute din cazul Raed Arafat n-au rezolvat mare lucru, dar poate mai mult decat altele.

Sigur, nu doar in Romania sunt revolte si nu exista doar modul de a trata revoltele acela care se practica in Romania. S-a renuntat, pentru moment, la ACTA, in multe tari, dupa ce oamenii au iesit in strada si au facut scandal. In Romania, din cate am auzit, legea s-a votat cu usile inchise si n-a fost nimeni intrebat de opinie. Totusi, mai exista in lume, in Europa, tari civilizate unde populatia mai e, inca, respectata, chiar daca la nivel global ea nu mai e demult, dar din diferite considerente istorice, de imagine, financiare sau politice, populatia e inca respectata si parerea ei inca mai conteaza in unele tari.

In Romania, mana in mana cu politicienii ne-am dus si noi: ei au taiat un deget, noi am facut putin scandal, n-au reactionat nicium, am bandajat si ne-am vazut in continuare de treaba. Apoi au taiat 2 degete, jumate din noi am facut scandal, apoi am bandajat. Au mai taiat o ureche, au mai scos un ochi, au iesit cativa chiori pe strada care, ca indivizi, mai credeau in ceva, dar ca numar nesemnificativ si cu efect 0. Ne-am atrofiat dorintele de-a schimba ceva, vazand mereu ca ei nu reactioneaza si noi nu avem putere sa facem nimic, dupa principiu "apai si asa is toti la fel, sa ies in strada ca sa ce ? ca si asa nu rezolv nimic". Astfel, nu mai avem un scop in viata noastra sociala, nu mai avem directie ca societate, nu mai avem principii, suntem divizati nu doar ca mase, ci si interior, fiecare individ, am ajuns sa nu mai credem in nimic, sa nu mai speram in nimic, sanu ne mai dorim si sa nu mai cunoastem nimic decat niste vechi traditii ramase ca urme de la parintii nostrii (rar scoala, uneori munca, intemeierea unei familii, ca asa se face, nu ca ne dorim sau nu ne dorim noi asta - acum sau mai tarziu), si acestea de natura practica, care nu au nici un fel de fundatii la nivel de legi morale. Nu mai credem in Dumnezeu si ne si mandrim cu asta, ca deh, asa e trendu' in zilele noastre. Nu mai avem nici urma de constiinta nationala, iar despre a fi uniti pentru un scop comun, dorinta de unitate nationala a murit in noi odata cu venirea noii lumi asupra noastra. Sigur, comunismul a fost un experiment crunt asupra oamenilor, cu victime multe nu doar din randul societatilor care l-au trait ci si din randul celor care au sa vina dupa noi, ca de altfel fiecare regim, dar in vremea aceea, chiar daca nu puteai sti daca vecionul, prietenul sau chiar sotia ta e informatoare si te toarna la securitate, erau totusi grupuri de oameni care se cunosteau si tineau impreuna. Ei, spre deosebire de noi, stiau ce inseamna sa fi unit, aveau adevarata constiinta nationala, aveau un scop in viata, o directie, iar copiii pe care i-au crescut - Generatia cu cheia la gat - probabil sunt ultima generatie care mai are ceva din toate acele valori.
Savatie Bastovoi spune in una din cartile lui, nu mai imi aduc aminte exact care, ca diavolul atunci va reusi sa inrobeasca lumea si atunci va fi sfarsitul ei, cand niciun om din lumea asta nu va mai stii sa iubeasca. Ii multumesc Lui Dumnezeu ca deocamdata mai exista destul de multi care stiu s-o faca, chiar daca procentual prea putini.

Toate ca toate, ca sa revenim la revolte, ideea la care vroiam sa ajung e ca revoltele clasice nu mai prea au efectul dorit in zilele noastre. Si asta pentru ca "ei", astia care vor sa ne foloseasca doar daca au ceva de castigat de pe urma noastra. Fie ca suntem consumatori buni, fie ca muncim pe bani putini, fie ca ne vindem corpul sau ne prostituam intelectual, fie ca aducem pe alti 10 care sa faca toate treburile astea. Oricum, sa le aducem profit in vreun fel, oricare ar fi forma in care vine el si cu orice costuri. Daca nu aducem profit, suntem irelevanti, si putem fi exterminati. Omul, ca fiinta umana, ca si coroana a creeatiei, nu mai are nicio valoare pentru cei care conduc, azi, lumea, decat daca el aduce profit in vreun fel. Astfel, daca respectul pentru fiinta umana scade destul, va veni vremea cand si revoltele, oricat de mari ar fi ele si oricat de multi ar lua parte la ele, vor deveni irelevante, daca n uaduc profit. Si nu doar ca vor fi inutile in scopul lor, dar probabil vor fi vazute ca si modalitati excelente de a extermina mai multi oameni cu costuri minime, daca toti sunt atatia intr-un loc :)

A venit vremea i ncare, daca vrem intr-adevar sa schimbam ceva, nu mai are sens sa ne revoltam. A venit vremea in care, intr-adevar, fiecare individ conteaza. Si putem schimba ceva doar daca fiecare dintre noi isi deschide ochii, si incearca sa ineteleaga ce se intampla in lume si ce are de facut ca sa schimbe ceva. Daca nu esti de acord ca iti vinde cineva capsuni de 10 ori mai mari decat marimea normala a unei capsuni, nu le cumpara. Gaseste furnizori locali, si cumpara de la ei. A venit vremea in care trebuie sa ne infranam poftele care ne fac rau, astfel incat cei care castiga din asta sa nu mai castige. A venit vremea in care trebuie, a se citi e obligatoriu, sa intelegem ce se intampla ca sa putem schimba ceva. Si nu in turma, ca oile, ci individual, fiecare pentru el. Sa nu mai lasam pe alti isa gandeasca pentru noi, si sa ne luam, destinul si responsabilitatile pe care le avem, din nou, in propriile maini, sa iesim afara si sa zicem, uniti nu in turma ci intr-un crez comun, dobandit de fiecare individual: asa nu. Cum se spune asa frumos, ca doi oameni se iubesc nu cand se uita unul la altul ci cand privesc amandoi in aceeasi directie. Trebuie sa consumam mai cu cap, sa traim mai profund, sa intelegem mai bine lumea din jurul nostru, sa nu mai lasam pe nimeni sa decida pentru noi, nici chiar pe cel mai bun prieten. Sa taiem din viata noastra radacinile tutror lucrurilor inutile pe care le stocam si le purtam cu noi, fara sa stim. A venit vremea constiintei propriei persoane, iar daca nu facem acum ceva, maine s-ar putea sa fie prea tarziu.

Sunt oameni care deja stiu aceste lucruri, dar ei sunt izolati pentru ca au ajuns sa se izoleze din cauza ca au vazut ca n-au cu cine discuta, care sa inteleaga.

Cea mai mare arma cu care au reusit sa ne inrobeasca e publicitatea, si in asta, propriul nostru simtam,ant de a apartine cuiva. The sense of belonging. Fie ca avem ca idol un supererou, fie ca e o persoana reala care a gandit pentru el si a inteles toate aceste pericole, fie ca e un politician. Sa invatam de la toti, si de la cei care au inteles si nu s-au lasat prada lumii acestea false, si de la cei care sunt mai mult sclavi decat cred, si de la propriile noastre slabiciuni. Sa invatam din toate astea, sa ne autostudiem si sa studiem lumea din jur, sa citim cat mai mult dar cu discernamant, sa aflam cat mai multe dar tot cu discernamant, urmand sa luam o decizie care sa speram ca e cea buna, si sa ne tinem in acelasi timp ochii deschisi sa nu cadem din nou prada manipularii. Sa invatam sa iubim din nou, sa socializam unii cu altii in primul rand live si sa folosim facebook doar ca pe o unealta care ne itnretine acea relatie live. Sa ne terzim, asa cum noi, ca popor, cantam de 22 de ani incoace, pana nu e prea tarziu.

marți, 9 august 2011

She doesn't live here anymore...

It was love at first sight...



I felt like... we've known each other for a lifetime...



The days were cool...




...and the nights...oooh, the nights were hot...



I loved,... and desired... every single detail about her...







She knew how to ride, in any position I wanted her too...









She was mine...





...but then, one day... she changed. She just wasn't herself anymore. She kept on asking for more and more each day, and I gave her as much as I could, but nothing was ever enough for her. The more I gave her, the more she wanted. She was never satisfied with anything anymore... So, as much as my heart was breaking in pieces, I had to let her go...just as I had to, with every other one before her. As I watched her leaving, I felt tears falling down my face. I was missing her already... I was full of pain, but full of relief... As I watched her walking away, all the memories were playing in my head like a fast forward movie trying to make to reach the shore. She turned around, and smiled at me. She left gracefully ...



And now...

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

luni, 22 noiembrie 2010

Space Jam!