Can Do Attitude

Am primit azi un articol interesant despre de ce o ducem, noi, romanii, atat de rau. E un articol frumos, scris cu bun gust si fara ura, cum am avut dezamagirea sa constat in majoritatea articolelor despre diferite subiecte similare, dar totusi un articol pesimist si care doar critica fara sa ofere solutii. Lumea cand scrie despre probleme, in general, nu e impartiala. Ori condamna vinovatul, ori condamna victima aducand argumente ori ca victima e cea vinovata, de fapt, ori ca a gresit cu una sau cu alta si e vina ei ca ajuns unde a ajuns. La sincer vorbind, daca stau bine sa analizez tot ce se intampla in jurul meu, in Romania, in lume, totul e intr-un haos critic care in fiecare zi continua sa creasca si nimeni nu aare din neant sa il opreasca, sa puna lucrurile intr-o ordine cat de cat. S-a dus vremea lui superman, spiderman, aquaman, plasticman, testoasele ninja, captain planet, batman, powerpuff girls, chiar si vremea lui Chuck Norris sau a lui Jack Bauer s-a cam dus, nici macar ei nu par sa mai aiba solutii spre rezolvarea problemelor in care lumea se adanceste di nce in ce mai mult si pare ca nu gaseste nici o iesire. S-a dus vremea in care celebrul Colombo sau Holmes rezolva orice fel de mistere cu tact si rabdare, cu minutizoitate si pricepere aproape astazi aproape supraomeneasca. Poa' sa vina un mare cercetator sau om de stiinta sa inventeze, in sfarsit, masina timpului. Nici asta nu ne va mai ajuta. Nu, cum spun americanii: "it's on us now. we're on our own". Explicatia simpla pe care as vrea s-o dau e faptul ca ne-am umflat in pene de atata orgoliu si egoism, si ne credem mari si tari cu atata tehnologie, cu multi bani si cu o putere imensa, incat am renuntat la Dumnezeu fiind convinsi ca ne putem descurca singuri. Si sigur, omul de rand in loc sa isi vada de credinta lui si de aceeasi cale pe care in trecut se descurca de minune, e acum confuz si in loc sa stea aproape de Dumnezeu, incearca sa tina pasul cu societatea si se pierde, pentru ca inima il trage intr-o parte si societatea in alta. Si, sigur, sa se rupa in doua nu poate, deci devine extenuat de atata lupta si hait incoace hait incolo, su bulversat in acelasi timp ca nu mai stie ce e adevarat si ce nu. Ar trebui sa realizam ca nu exista supermani si hancocks care vin sa ne repare mizeriile care le facem in fiecare zi, sa realizam ca responsabilitatea pentru ce facem e pe umerii nostrii si sa nu ne mai umflam atat in pene ca le stim si le putem pe toate, fara sa ne asumam responsabilitatea pentru nimic, dupa motoul "fac pentru ca pot".

Oricum, ca sa revin, ce vroiam sa spun initial e ca in foarte mare proportie, toate articolele au o nota de ura in ele, ba ca tin partea cuiva, ba ca tin partea altcuiva, peste tot orice citesti doar amenintari, pareri despre cat de rai sunt unii sau altii, critici la adresa a tot ce misca si calca stramb catusi de putin. Peste tot citesti doar ca aia nu e bine, ala ca luat spaga, alalalt a dat, ar trebui asa sau ar trebui invers, suntem asa pentru ca, nu suntem asa pentru ca nu, ne plangem de mila, cautam un vinovat in orice se intampla si cand e destul de evident ca am calcat pe bec, in loc sa luam situatia sao analizam si sa vedem cum putem repara, tot ce facem e ba sa plecam capul jos si sa tacem, adoptand o atitudine de vinovat care nu mai are ce cauta la fata locului, acceptandu-ne o oarecare titulatura de loseri si neincercand asadar sa progresam; ba sa recunoastem asa cu jumatate de gura ca suntem vinovati si, din nou, in loc sa luam parte la solutie si sa incercam sa ne autodepasim, cautam disperati o iesire di nsituatie, ori gasins un tert vinovat cu care macar sa impartinm vina daca nu sa o aruncam cu totul pe el, dupa motoul "da' nici ala nu-i mai bun, si el a facut aia sau aialalta". Ca si cand altii nu gresesc, nu calca stramb, nu sunt dezorientati, si noi suntem singurii care au calcat atunci o data stramb. Ca si cand a admite ca ai gresit de subclaseaza, de trage in jos pe scara de valori, daca ai gresit esti un nimeni, esti un loser. Practic ii copiem pe cei care cred cu tarie ca a admite ca gresesti te face vulnerabil, in loc sa analizam exact ce se intampla in noi, de ce ne simtim amenintati de o gresala sau de efectul ei. In loc sa ne uitam putin in jur ca nu exista om care sa nu fi gresit fata de cineva sau fata de ceva, fata de asteptarile proprii i nanumite situatii de la noi insine sau fata de asteptarile altora de la noi. Ca, in definitiv, totul e relativ cum zicea si nenea Einstein, si si o gresala e relativa la cei care asteapta o anumita prestatie, la standardele de prestatie din contexte similare date, la asteptarile noastre despre noi insine care tot la altii se raporteaza in final. Oare ce ar fi sa ne uitam in noi insine, in inima noastra, ce simtim cu adevarat ? Dincolo de tot ce se intampla in jurul nostru, dincolo de bani si putere, de comoditate si de apreciee, ce ne dorim noi cu adevarat sa fim, sa facem in viata asta ? Sa fim sinceri cu noi insine si sa cautam raspunsuri la intrebari intr-un mod sincer, foarte sincer, nu doar raspunsuri care ne convin dar raspunsuri care sa ne ajute sa evoluam, raspunsuri native, raspunsuri reale. Sa nu ne oprim acolo unde ne convine daca simtim in sufletul nostru ca totusi nu am ajuns la raspunsul cautat.

Si, ca sa revin la articolul de care ziceam initial, ce-ar fi in loc sa criticam atata si sa gasim defectele in orice si peste tot, ca defecte SUNT in orice si peste tot, sa le luam pe rand si sa cautam rezolvari, sa ne batem capul sa oferim solutii, sa lucram constructiv ca sa ajungem undeva. Daca mereu ne gasim defecte si cautam si mai multe defecte, nu vom evolua in veci, pentru ca defecte daca vei cauta vei si gasi, dar, la fel si cu solutiile. S-ar putea si articolul meu sa sune putin critic, dar eu incerc sa ofer un mod pozitiv de gandire, sa fac o strigare la o gandire constructiva in care sa oferinm solutii orientandu-ne spre evolutie, nu spre distrugere. gandoirea pozitiva poate face miracole, trebuie doar sa o aplicam. Sa fiti iubiti!